Unul dintre momentele speciale din viaţa unui cuplu căsătorit este aniversarea zilei de nuntă. Ziua în care cei doi şi-au jurat iubire, devotament şi sprijin veşnice va avea mereu un loc deosebit de special în cămăruţa cu lucruri sacre, acele lucruri de mare importanţă din viaţa unui om. Pozele, în astfel de momente, au scopul de a marca încă un an din evoluţia cuplului. Aceste clipe îngheţate de aparatul foto au scopul de a păstra amintiri în albumul familiei şi pot simboliza trepte din viaţa cuplului, care formează o bază puternic legată de timp şi experienţe, ce întăreşte încontinuu legătura dintre cei doi.

Fotografii au o mulţime de cereri şi au un program deosebit de încărcat, iar fotografia evoluează în diverse direcţii. Creativitatea celor ce muncesc în acest domeniu este pusă la încercare mereu, iar ei îşi exprimă unicitatea şi talentul prin rezultate din ce în ce mai interesante. Momentul este special, iar şedinţele foto devin un joc ce face parte din desfăşurarea evenimentului în sine. Fotografiile realizate în timpul aniversărilor de nuntă ne aduc mereu aminte de primul pas important în viaţa de cuplu şi de unicitatea clipei, astfel că momentul pare să se repete şi întăreşte fericirea şi legătura pe care o simţim alături de persoana iubită.

De-a lungul perioadei de viaţă a cuplului căsătorit există trei aniversări considerate cele mai importante: nunta de argint, sărbătorită la 25 de ani de la nuntă, cea de aur sărbătorită la 50 de ani de la unirea destinelor celor doi şi nunta de diamant, care exprimă 75 de ani de viaţă împreună.

Toţi ne dorim o iubire longevivă şi o perioadă cât mai lungă alături de perechea noastră. Fie că sărbătorim acasă, la restaurant sau printr-o ieşire în natură, momentul trebuie captat. O simplă poză ajunge pentru a fi adăugată la album. O idee bună ar fi să încercăm următorul lucru: să realizăm o poză cu persoana iubită sau împreună cu toată familia la fiecare aniversare a căsătoriei şi să o adăugăm într-un album, notând şi anul în care a fost făcută fotografia. Astfel, în timp, îl vom putea privi şi va reprezenta un mic rezumat al vieţii, un mic film realizat din poze, al evoluţiei şi transformărilor alături de cei dragi, într-o zi deosebită precum cea a aniversării nunţii. Să ne bucurăm de simplul fapt prin care putem pune pauză la viaţă şi să credem că albumele cu poze au puterea de a lega oamenii prin amintirea clipelor deosebite.

Este de admirat durabilitatea unui cuplu căsătorit. Deci să-i felicităm pe cei care prind nunta de argint şi cu atât mai mult pe cei care prind nunta de aur. Puţini ajungem la nunta de diamant, să trăim 75 de ani alături de persoana iubită, dar momentul este cu atât mai special cu cât este mai rar, iar captarea unei astfel de clipe este de neînlocuit. Nu prea mai întâlnim cupluri în vârstă ţinându-se de mână pe stradă. Societate, să luăm exemplu de la ei, să nu ne pierdem!